Poate fi optimizata aclimatizarea? Cu siguranta!
2019-09-17
Training vs. net … de fapt … training ca sa net
2019-10-02
de Ovidiu Popescu
Ne-am grabit. Am plecat din Brasov, joi dimineata, am revenit duminica seara. De ce? E septembrie – ne grabim sa prindem ultimile zile de vara; avem treaba/servici si tre’ sa facem lucrurile pe apucate, ca pe-ndelete ne simtim vinovati; avem planificare, ceas, GPS – traim gandindu-ne la ce urmeaza, scapam prezentul printre de’ste, suntem eficienti dar neatenti la noi, Adica ne-am grabit degeaba; c-asa-i obiceiul in viata de toate zilele!
Prima oprire la Sofia, am facut Cherni Vrah, cel mai inalt punct al muntelui Vitosha si al patrulea din Bulgaria. Cer inchis, putina burnita, vizibilitate redusa. Ne-am bucurat de efort si de varf, chiar si de peisaj, desi se reducea la cativa metri in jurul nostru.
Coboram pe intuneric, luminile orasului ne dezvaluie o Sofie calda, linistita, fara trafic mare, fara claxoane, zgomot, agitatie. In drumul spre hostel, oprim la un supermarket. Mare, luminat, modern, cu clienti putini care cumpara, probabil, doar ce le face placere sa consume in seara asta. Ma cuprinde o senzatie de liniste, incetinesc ritmul, ma pierd intre rafturile cu zacusca si muraturi, branzeturi si mezeluri. Ma simt ca-ntr-o camara imensa, ma simt bine, aleg cu dichis, ma simt acasa. Evident, aleg si din „pivnita” cu Mastica, lichior de menta, vin si Kamenitza. Cumpatat, ca ne grabim!
Cerul innorat se mentine pana dimineata cand, devreme, ca ne grabim, plecam mai la sud, cu speranta unei vremi mai bune.
In Grecia si ne oprim putin la Litohoro sa facem ceva cumparaturi pentru munte. Cobor iute din masina si dau sa ma indrept catre magazine. Brusc, ma simt stingher. In jur, localnici la terase, oameni discutand linistit, chipuri luminoase, zambete care imi intampinau privirile dezorientate. Incetinesc ritmul, ma relaxez, as vrea sa ma cufund in linistea si calmul din momentul pranzului, din Litohoro.
Dar, ne gradim, avem timp putin, asa ca conduc iute pana la Prionia. Pana la refugiul A ne conduce aceeasi vreme inchisa si umeda. Asta e, traim cu speranta ca a doua zi, vom avea o zi cu vizibilitate pentru a admira peisajele care se deschid din zona inalta a Olimpului.
Si asa a fost! O zi speciala, cu MARE: dimineata cu rasarit si oarecare vizibilitate la MAREA Egee, in jur de 2500m iesim deasupra plafonului de nori si avem, tot traseul, o MARE de nori! Cu MARE concentrare si atentie urcam ultima portiune, de la varful Skala (2882 m) spre Mytikas 2917 m. Am ajuns pe varf! MARE bucurie, MARE peisaj, vizibilitate 360 de grade! MARE om, MARE caracter – Zeus, ca ne-a primit! Am coborat cu MARE atentie pe Louki, la refugiu si, de acolo, la masina si, seara, la MARE! Asa a fost Mytikas, cu oameni care stiu sa se bucure. De peisaje, efort si reusita. Vreme frumoasa, companie deosebita, un munte exceptional si … regretul ca s-a terminat prea repede. Un traseu solicitant care deschide apetitul pentru #MuntiInalti, care, odata parcurs, iti da incredere si iti indreptateste aspiratiile. O fi aprobarea tacita a lui Zeus sau inspiratia muzelor din platoul somital?!
Repede la Prionia, putin zacut langa masina, repede la Platamonas unde avem cazarea. Am ajuns. E deja noapte, strada centrala, cu case cu etaj, cu mici terase pe trotar si, peste drum, mese puse pe plaja ingusta, chiar in vecinatatea marii. Atmosfera de vis, cu localnici la masa de seara, cu carafe de retsina, cu suflaki, salate. Oameni destinsi, familii cu copii care se joaca pe nisip, departe de ei, o liniste ireala pentru niste oameni grabiti.
Facem ca ei, suflaki, tzatziki, salata greceasca, retsina. Si ne e bine. Miroase a masline, oregano, putin uzzo, nisip ud, mare. Noi, multumiti, obositi, insetati … Noi, care acum, suntem impreuna, ne intelegem din priviri, stim unde am fost, stim unde suntem. Noi, care nu ne mai grabim, care parca, nu ne-am grabit nici o data. De ce?
Ca’ sa-i obiceiul in viata de toate zilele! #TraiesteLaAltitudine!
